Social

 

Povestea mea

Ilie, 41 ani, profesor, căsătorit, are un copil

De profesie sunt profesor şi nu sunt persoana căruia îi plac aventurile. Îmi este greu să mă rup undeva. Dar am un prieten, care de foarte mulţi ani pleca în Rusia şi lauda foarte mult „banul” pe care îl câştiga acolo. Şi iată că în anul 1998 m-am decis să plec cu el în timpul concediului. De fapt am uitat să spun că înainte de asta am fost plecat cu el in Tiumeni, unde nu am reuşit multe şi m-am întors înapoi. Nu suntem în stare să ne luptăm cu ţinţarii de acolo. Aşa că pot să consider plecarea în Tiumeni o încercare. Aşa deci în anul 1998 am plecat în Moscova ca o brigadă de constructori. Am închiriat un apartament şi am făcut un anunţ. Patronii nu s-au lăsat aşteptaţi prea mult. Am câştigat nu rău. Dar după câte am înţeles patronii erau dispuşi să ne plătească şi mai mult, dacă eram noi mai îndrăzneţi. Lucrul nu era unul obişnuit, în primul rând au un sol greu de prelucrat şi în afara de aceasta oboseam foarte mult. Era foarte greu să săpăm şi după asta dădeam de nisip. Am avut un caz interesant. Mergeam odată în troleibus şi am observat că ne urmarea o maşină de poliţie. Îmi era interesant după cine se „fugăreşte”, când am ieşit din troliebus, un poliţist s-a apropiat de mine, considerând că sunt cecen. Sigur după acest incident am fost nevoit sa-mi rad barba. Când s-a terminat concediul m-am pornit spre casa. La vama a fost un control foarte riguros. Pe unii dezbrăcându-i chiar până la chiloţi. Aveam în gând să mai plec odată, însă peste câteva zile s-a întors un băiat din brigada noastră şi-n puţin timp a decedat. După cercetări s-a depistat ca i-a apărut o tumoare la creier. Mi-a stat frică.

Elena, 39 ani, defectolog, divorţată, 1 copil

Am studii superioare, după specialitate sunt defectolog. Lucrez la o grădiniţă de copii şi ajut copii cu defecte în vorbire să le corecteze. Mă consider un specialist calificat în domeniu. Am elaborat chiar o metodă pentru corectarea eficientă şi rapidă a vorbirii copiilor. Din păcate în perioada anilor 1992-1993, situaţia mea s-a înrăutăţit brusc, au început să apară foarte multe probleme la serviciu, ajungându-se chiar la concediere. A parvenit o ofertă de a lucra la registratura într-una din policlinici şi mai târziu de mă angaja psiholog la o şcoală. Lucrând în mai multe servicii, reuşeam să întreţin cât de cât starea financiară a familiei, totodată nu pierdeam contact şi cu profesia de bază. Însă problemele financiare şi-a spus iarăşi cuvântul. Salariul a fost redus şi întreţinerea familiei era tot mai anevoioasă. Am fost nevoită să caut o sursa suplimentară de venit. Aveam o fiică de treisprezece ani şi mama era pensionară. De soţ am divorţat, de aceea eram nevoită să întreţin singură familia. De la cunoscuţi am auzit că există posibilitatea de a pleca peste hotare la lucru. Mi s-a părut o idee bună şi am început să pun accentul pe plecare, am comunicat cu persoanele care au avut deja posibilitatea de a pleca peste hotare. Mi-au propus să aleg Grecia, deoarece clima e favorabilă şi condiţiile de muncă sunt bune. Eu am fost de acord, m-au ajutat să pregătesc actele necesare, să-mi fac viza şi mi-au plătit toate cheltuielile de transport. Să lucrez peste hotare am început din luna martie a anului 1998. Aşteptările mele erau de fapt mai mari decât realitatea din Atena. Aveam grijă de o femeie bolnavă, totodată exercitam şi alte funcţii. Spusele cunoscuţilor s-au dovedit a fi adevărate, clima era foarte blândă şi condiţiile de trai erau satisfăcătoare. Un singur lucru era neplăcut pentru mine, o bună parte din venitul meu îl cheltuiam pentru hrană. După câte mi-au spus şi după câte ştiam astfel de condiţii nu erau stipulate în contract. Dar pentru a mă întoarce în ţară şi a soluţiona această problemă nu avea sens. Peste hotare era foarte greu. În primul rând îmi făceam griji pentru fiica mea mica care a rămas cu sora şi pentru mama bolnavă. În al doilea rând tot timpul mă gândeam la ceea ce o să fac , ajungând, acasă. Şi în sfârşit bătrâna de care aveam grijă avea stranietăţile ei. Dar pentru situaţia financiară a familiei înfruntam orice greutăţi. O necesitate mare pentru studierea limbii elene nu era, deoarece cunoşteam puţin engleză şi micul meu vocabular îmi permitea s-o înţeleg pe bătrâna şi populaţia locală. Desigur, îmi era foarte interesant să cunosc şi să-mi aprofundez cunoştinţele în cultura Greciei şi băştinaşilor de aici. Tentative de a obţine viza de reşedinţă în Grecia nu am avut, deoarece era foarte complicat. Pentru a-ţi crea viză de reşedinţă trebuia să începi de la zero, neglijând spusele altora că sunt o persoană de mâna a doua. Conform contractului eu trebuia să lucrez şapte luni, dar din motive personale am fost nevoită să mă întorc cu o lună mai devreme. Cu ajutorul banilor câştigaţi am reuşit să îmbunătăţesc starea materială a familiei, dar nu cu mult şi pentru o perioada limitată. Am procurat unele utilaje tehnice, o parte din haine de prima necesitate şi puţin sa ne îmbunătăţim hrana. Când m-am întors acasă am decis să nu mai prestez astfel de servicii peste hotare niciodată. Dar peste un timp iarăşi am început să mă gândesc să plec. Până acuma astfel de posibilitate nu mi s-a ivit, şi nu este sigur dacă o voi folosi. E regretabil faptul că acasă profesia pentru care obţii diploma şi studii superioare, nu este plătită corespunzător. De aceea oamenii şi sunt nevoiţi să plece peste hotare pentru a câştiga bani. ■ www.migratie.md

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: