Comori spirituale

Rubrica Meditaţii

Lacrimile pocăinţei

Tot mai des se aud în rândurile populaţiei glasuri nostalgice după vremurile sovietice, care au fost “abundente” şi “fericite” pentru omul de rând. Însă puţini îşi dau seama că sistemul sovietic, care L-a vânat pe Dumnezeu şi pe slujitorii Lui, a fost rodul a unei ideologii diabolice. Născut sub semnul tiraniei şi al “egalităţii sociale” acest sistem corupt şi putred din vârf până în picioare a fost lovit şi doborât de mânia lui de Dumnezeu, asemenea Sodomei şi Gomorei. Multe jertfe a făcut “Sodoma” şi “Gomora” bolşevice, care “a preacurvit” sufletele milioanelor de oameni, dar prin mila lui Dumnezeu am fost scoşi din robie pentru a fi liberi, precum familia lui Lot în timpurile lui Avraam. Cu toate acestea există glasuri nostalgice care ne îndeamnă să privim înapoi, să ne întoarcem în “Sodoma” şi “Gomora”, pentru a-L mânia pe Dumnezeu şi a conduce poporul nostru spre împietrire, precum soţia lui Lot, prefăcută în stâlp de sare.

Sfinţii Părinţi, tălmăcind cartea Facerii (Cap.19), explică acest epizod simbolic. Sadoma şi Gomora întruchipează viaţa pătimaşă a oamenilor, fiind depărtaţi de Dumnezeu ( Sf. Părinţi întotdeauna au văzut în păcatul curviei şi sodomiei simbolul trădării şi lepădării de Dumnezeu). Fuga familiei lui Lot simboliză sufletele care părăsesc patimile. Salvarea lui Lot se datorează părăsirii localităţilor perverse, şi a hotărârii desăvârşite de a nu privi înapoi, ceia ce nu a respectat soţia lui Lot. Privind înapoi, Dumnezeu a prefăcut–o într-un stâlp de sare, ceea ce în viziunea spirituală înseamnă împietrirea inimii şi moartea spirituală. Omul revenind la păcat îşi împietreşte inima şi devine incapabil să audă chemarea lui Dumnezeu.

Mulţi se întreabă, de ce femeia lui Lot a fost transformată în stâlp de sare şi nu de piatră sau de lut. Femeia lui Lot a fost prefăcută în stâlp anume de sare, ca un simbol, că o inimă de sare  poate fi topită cu lacrimile pocăinţei, care scot săruri afară, precum taina mărturisirii scoate din adâncurile inimii puhoaie de patimi. Poate de aceia lacrimile noastre sunt sărate, pentru că dizolvă şi scot afară sărurile depuse pe inima noastră. Oricum ar fi interpretare, una este sigur, nădejdea dispare ultima. Întotdeauna este posibilitatea pocăinţei!!! Încă putem să salvăm roadele muncii spirituale şi naţionale, dar nu prin nostalgii comuniste, ci prin şiroaie de lacrimi vărsate întru pocăinţă pe pământul basarabean secat de speranţă, credinţă şi iubire.

 

Romeo Cemârtan

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: